Esenta autismului

Iata, asadar, o ipoteza iesita din comun si o tema de reflectie: deoarece copiii nostri [cu autism] sunt sensibili la ceea ce vad, la sunete, mirosuri s.a.m.d., s-ar putea afla si intr-o mai mare armonie cu lumea spiritelor? Aveti putintica rabdare, sa va explic. Nu, nu sunt plecata cu sorcova…” Asa incepea, pe la sfarsitul lunii martie 2006, o postare pe un forum de discutii despre autism pe internet, lansata de o mama descumpanita dar foarte intuitiva. Mesajul ei se referea la imprejurarile neobisnuite care insoteau viul interes manifestat de fiul ei, de varsta frageda, fata de o fotografie in care aparea strabunicul lui – o ruda pe care copilul nu o intalnise niciodata dar pe care, cu toate acestea, parea sa o „cunoasca”. Mama copilului relata ca fotografia strabunicului ii starnea acestuia zambete si chicoteli (nicio alta fotografie nu avea acest efect asupra lui); ca fiul ei se uita in sus si „urmarea aerul” din casa cu privirea, isi flutura mana in semn de salut spre o persoana invizibila pentru mama lui, dupa care facea cu mana semn de „la revedere”. Mama isi incheia postarea intrebandu-se de ce il aude pe fiul ei, treaz in miez de noapte, hohotind vesel, dupa care, intristat deodata, se tanguie ca „nu mai e” pe masura ce incidentul se estompeaza.