Lupta pentru limba romana. Cauzele si urmarile primei revolutii de la Universitate, martie 1906

Cand Nicolae Iorga si A. C. Cuza infiinteaza, in 1910, Partidul Nationalist-Democrat, cu un program populist si antisemit, terenul era deja bine jalonat: 1906– revolutia sangeroasa din Piata Universitatii; aparitia gazetei Neamul romanesc; 1907– alegerea lui Iorga ca deputat de Iasi. Se schimbasera doar tehnicile confruntarii, constantele fiind tot patriotism si xenofobie.

Toate aceste actiuni fac parte din miscarea politica in care origineaza extremismul romanesc interbelic. Acel extremism inrudit cu militantismul romanesc prezent in textele cu care Iorga isi inflameaza auditoriul compus din scriitori, studenti, elevi, organizatii civice.

Intre luptele de strada, adeziunile la platforma organizatiei cu rezonante masonice a Fratilor Buni Romani si scuzele acuzatoare e o epistemologie a discursivului, a miscarilor si pauzelor calculate. Intre franturile de idei se stabilesc conexiuni la distanta, configurand volumul sub forma unui set de hipertexte. Legaturile sunt algoritmizate dupa un principiu simplu: revolutia ca modus operandi.