Esti energie in continua schimbare si miscare, iar punctul de control este mintea ta subconstienta. Creierul iti permite sa gandesti, sa inveti, sa creezi si sa simti emotii, insa la fel de usor poate detine controlul fiecarei clipe, respiratii si batai a inimii. Wayne Dyer, autor al multor carti de spiritualitate, spunea ca „daca schimbi felul in care privesti lucrurile, lucrurile la care privesti se schimba“...
...Aceasta carte de afirmatii este o unealta ce o poti folosi pentru a dobandi control asupra calitatii gandurilor tale, deoarece, de-a lungul timpului, creierul tau a dezvoltat niste tipare ce dau startul atitudinii tale catre diferite situatii. De exemplu, daca ai o sarcina care trebuie finalizata intr-un timp anume, raspunsul tau imediat ar fi sa incepi sa te stresezi. Raspunsul la stres este un obicei si se formeaza, pentru ca, in mod repetat, te-ai simtit in acest fel in anumite momente si circumstante din viata ta. Mecanic, ajungi sa raspunzi in acelasi mod, indiferent daca stresul este sau nu justificat. Vestea buna este ca ai puterea sa alegi de fiecare data modul in care raspunzi in orice situatie data. Procesul de alegere incepe cand devii constient de cum te simti. Urmatorul pas este sa examinezi gandul, intrebandu-te daca este relevant si care ar putea fi cel mai rau scenariu. Apoi, daca simti ca gandul nu este justificat, poti redirectiona acel sentiment pentru a crea o noua cale neuronala. Un mod de a face asta este hranirea subconstientului cu ceea ce iti doresti sa recreeze, ca tipar, folosind afirmatiile pozitive.
Repetarea este esentiala atunci cand se creeaza noi cai neuronale. Tendintele tale tipice sunt programe bine amprentate in minte.
CRISTIANA IACOB si CRISTIAN SZEMEREDI
CRISTIANA IACOB
„Adevarata libertate se afla dincolo de obloanele mintii. A fi liber inseamna sa nu mai oferi puterea ta mintii subconstiente.
Pacea sufleteasca este traita in linistea mintii doar atunci cand oferi hrana delicioasa atat sufletului, cat si mintii.”
CRISTIAN SZEMEREDI
„Aerul are gust, dar mintea noastra este adesea prea ocupata cu sentimente negative pentru a-l simti.
Numai cei inocenti si smeriti pot avea experienta Raiului pe pamant si pot gusta din nectarul acestei experiente numite viata!”